Supranatural - 22 Noiembrie 2014 - "Maranata" Pascani
Acasă » 2014 » Noiembrie » 22 » Supranatural
09:23:20
Supranatural
Una din metodele pe care Dumnezeu le foloseste pentru a-si apara poporul Sau este de a-l întari printr-o putere launtrica cu care El îl umple. Oamenii care au primit aceasta putere sunt mai tari decât zidurile, iar credinta lor mai tare decât turnurile întarite. 

Domnul poate sa ia pe cel mai slab dintre noi si sa faca din el, asa cum a facut din David, aparatorul lui Israel. Doamne, fa-ma un om asemenea lui David. Pune în mine puterea Ta si umple-ma de o îndrazneala sfânta care sa ma ajute sa înfrunt pe uriasi, încrezându-ma în Dumnezeu. 

Dumnezeu poate sa faca pe cei mai mari luptatori ai Sai si mai puternici. David poate fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului. Lucrul acesta pare de mirare, dar daca el n-ar fi posibil, nu s-ar vorbi de el. Doamne, fa Tu aceasta minune cu cei mai tari martori ai Tai. Arata-ne ce esti Tu în stare sa faci si ridica pe slujitorii Tai credinciosi la o asa înaltime de credinta si de sfintenie, încât sa se vada cu adevarat ca sunt mai presus de fire si dumnezeiesti. 

Doamne, locuieste în inima sfintilor Tai si ei vor fi ca Dumnezeu; revarsa-ti puterea în ei si ei vor fi ca aceste fiinte ceresti care locuiesc cu Dumnezeu. Împlineste Tu aceasta fagaduinta pentru toata biserica Ta, de aici înainte, pentru dragostea Domnului Isus.
Vizualizări: 108 | Adăugat de: maranatapascani | Tag-uri: Biserica, credinciosi, biruinta, viata, Dumnezeu, religie, Isus, putere, sfintenie | Rating: 4.0/1
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]