Dumnezeu te pregăteşte - 6 August 2013 - "Maranata" Pascani
Acasă » 2013 » August » 6 » Dumnezeu te pregăteşte
15:52:41
Dumnezeu te pregăteşte

Înainte ca Dumnezeu să-ţi dea mai mult, El observă ce ai deja. În plus, când rosteşte un cuvânt despre viaţa ta, acela e ca o sămânţă; are nevoie de timp ca să prindă rădăcină şi să rodească. Dacă Dumnezeu are un plan pentru tine, nu fii nerăbdător, "se va împlini negreşit” (Habacuc 2:3). Răbdarea dezvoltă în noi abilitatea de a face faţă presiunilor care însoţesc binecuvântarea. Priveşte în urmă; nu cumva unele din lucrurile prin care ai trecut sunt chiar lucrurile care te-au echipat pentru a face faţă la ceea ce ai acum? Dacă Dumnezeu ţi le-ar fi dat mai devreme nu le-ai fi putut face faţă şi El te iubeşte prea mult ca să lase să ţi se întâmple asta.

Gândeşte-te: dacă ai greutăţi în a face faţă criticilor din partea câtorva oameni, cum te-ai descurca dacă Dumnezeu te-ar face pastor sau preşedinte de companie? Eşti gată să plăteşti preţul? Şi, mai important, eşti în stare să-l plăteşti? Cu cât Dumnezeu îţi dă mai mult, cu atât mai responsabil te face. Domnul Isus a spus: "nimeni nu construieşte fără să socotească costurile”. Uneori ne dorim anumite lucruri pentru că ceilalţi le au. De exemplu: spui că vrei să ai un soţ şi copii, dar eşti gata să trăieşti o viaţă de sacrificiu? Spui câ îţi doreşti o soţie, dar eşti gata să i te dăruieşti? (Efeseni 5:25). 

Indiferent de situaţia prin care treci astăzi, ai pace când ştii că nimic din ce face vrăjmaşul nu poate ştirbi planul Lui Dumnezeu. Aşadar, "Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi” (Psalmul 37:34).

Bucură-te, Dumnezeu te pregăteşte...
Vizualizări: 168 | Adăugat de: Oana | Rating: 5.0/5
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]